

SC Moldavia SRL
Societatea a fost înființată în anul 1991 având ca obiectiv de activitate îmbutelierea și comercializarea apei plate de izvor.
Amplasarea clădirii se află în comuna Fântâna Mare, județul Suceava, iar izvorul inițial a servit ca sursă de apă întregii comunități. Datarea istorică se pierde în negura vremurilor, legendele spun că și domnitorul Ștefan Cel Mare și-ar fi astâmpărat setea și a adapat caii.
Actualmente, în urma investițiilor făcute, izvorul capătă o alură modernă, fiind făcute mai multe captări, care alimentează un bazin principal.
Dezvoltarea Societății a fost realizată atat prin aport propriu, cât si prin proiecte cu fonduri europene. Acest lucru a făcut ca fabrica să dețină linii de îmbuteliere după standardele europene.
Apa de izvor Fântâna Mare
-
pH7.22 apei Fântâna Mare ajută la reglarea echilibrului acido-basic din organism, iar substanțele ca nitriţi, nitrați și amoniu se găsesc în concentrații foarte mici, ceea ce conferă apei noastre un gust și o calitate deosebită.
Produsele noastre

Apă de izvor plată 0,5l

Apă de izvor plată 2l
