TEHNOLOGIA DE PRODUCTIE
Utilajele cu ajutorul cărora se îmbuteliază produsele noastre sunt conform standardelor europene acestea fiind achiziționate prin fonduri FEADR, subvenția însumând 70% din totalul costului.
Utilizajele fiind importate din Germania, Italia și alte țări ale uniunii europene. Avantajul societății noastre este constituit și de deținerea lucrătorilor calificați.
Avantajele mai sus menționate se concretizează prin capacitatea de îmbuteliere, capacitate care se învârte în jurul cifrei de 2500 PET/oră.
Societatea achiziționează preforme pregătite pentru a fi utilizate la dimensiunile necesare.
Resursa principală, fără de care activitatea nu se poate realiza, apa, este adusă la suprafață de la o adâncime de 120 metri. Aceasta trece printr-un proces de imbuteliere care constă în trecerea apei prin două tancuri, mai apoi prin două filtre de carbon, nisip si cel de dedurizare. Din nişte “eprubete” din plastic cât degetul mare, “înfloresc”, la o temperatură de 150 de grade, PET-urile de 2 litri, 1,5 litri si de 0,5 litri în care apa este îmbuteliată, etichetată şi ambalată în baxuri de câte 6 sticle, respectiv 12 sticle ( 0,5 litri )